Echipa Războinicilor | Survivor All Stars 2024

16.01.2024

În 2024, concurenții din sezoanele anterioare se întorc pe traseu, cu un singur scop – să câștige fiecare probă și să meargă până la capăt. Un nou sezon, reguli diferite. Vom vedea fețe cunoscute, vom auzi nume celebre, iar asta pentru că PRO TV a mizat pe unii dintre cei mai vizibili, controversați și puternici jucători. Pe lângă calitățile fizice, toți cei 20 de concurenți au și caractere puternice, ingredientele perfecte pentru a naște simpatii, antipatii, conflicte sau alianțe.

Din tabăra albastră, a Războinicilor vor fi: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).

Reality-show-ul filmat în Republica Dominicană este difuzat din 16 ianuarie, la PRO TV, în fiecare marți, miercur și joi, de la ora 21.30. Premiul este de 100.000 de euro, dar pe lângă acesta, concurenții sunt remunerați, fiecare, cu câte un onorariu săptămânal. Suma variază în funcție de notorietatea fiecăruia sau de modul în care au negociat.