
Cine pleacă dintre Liviu, Adrian și Robert? Scrisoarea Domnului Iepuroi schimbă regulile jocului!
În casa Mireasa, tensiunea e la cote maxime! Trei concurenți au intrat în cursa de eliminare pentru această săptămână: Liviu și Adrian – nominalizați de colegii lor, și Robert – aflat pe ultimul loc în clasamentul voturilor publicului.
Conform sondajelor realizate online, Adrian este favorit să părăsească competiția, fiind pe primul loc în topul celor mai votați pentru eliminare. La mică distanță se află Robert, în timp ce Liviu pare să aibă parte de cel mai mult sprijin din partea susținătorilor emisiunii.
Totuși, situația s-ar putea schimba radical! În gala de astăzi, se pare că va fi citită scrisoarea magică de Paște, semnată de binecunoscutul Domn Iepuroi, care ar putea anula întreaga cursă de eliminare. Un moment așteptat cu sufletul la gură atât de concurenți, cât și de fanii emisiunii.
Rămâne de văzut dacă această intervenție neașteptată va salva pe cineva sau va adânci și mai mult tensiunile din casă. Cert e că totul se poate schimba într-o clipă!


Simona Gherghe a taxat-o pe Maria la Mireasa: „Nu-ți face cinste acest comportament de smardoaică”

Doamna Elena a luat-o în colimator pe Veronica la Mireasa! „Nu faci nimic”. Cum s-a apărat concurenta

Doamna Isabela, desemnată Mama Săptămânii la Mireasa! Publicul o apreciază și pe simpaticul Guffy

Andreea, locul 3 în gala Mireasa! Nu se aștepta la rezultat și a mulțumit publicului

Evelina, locul 2 în gala Mireasa! A spus doar „Mulțumesc”. Emoțiile au copleșit-o

Anne Mary, Mireasa Săptămânii! A ocupat primul loc și a recunoscut: „Nu mă așteptam”

Ionuț a ieșit pe locul 3 în gala Mireasa! Vrea să ajungă primul: „Poate săptămâna viitoare”

Radu a ieșit pe locul 2 în gala Mireasa! De ce s-a bucurat că nu a fost primul

Prima gală Mireasa, lider incontestabil de audiență! Valentin a fost desemnat Mirele Săptămânii

Notele fetelor pentru Andrei! Irina și Veronica i-au dat 7, iar Andreea și Paula doar 1. Ce medie a obținut

