EXCLUSIV: Laura și Sorin, descalificați de la Casa Iubirii! Secretele care i-au costat competiția

10.04.2025

Laura și Sorin au fost descalificați din competiția Casa Iubirii, după ce producția a constatat că cei doi au comunicat în privat și s-au întâlnit în afara spațiului permis de regulament. Informațiile au fost confirmate pe surse, iar momentul va fi difuzat în ediția specială programată cu două zile înainte de Paște.

Conform regulamentului emisiunii, orice interacțiune între concurenți în afara emisiunii sau fără aprobarea producției este strict interzisă. Abaterile sunt tratate cu maximă seriozitate, iar măsurile disciplinare sunt aplicate fără excepție.

Mesajele private dintre Laura și Sorin au ajuns la echipa de producție, care a verificat autenticitatea acestora și a luat decizia de a-i elimina din competiție.

Descalificarea va marca un moment important în cadrul emisiunii, iar difuzarea oficială urmează să aibă loc înainte de sărbătorile pascale.

Cum comentați?

Ziua de astăzi a fost marcată de o declarație fermă: Darius le-a spus tuturor că renunță la Daniela, chiar dacă a recunoscut că este îndrăgostit de ea. Motivul invocat – faptul că îi amintește de fostul ei – a stârnit imediat reacții în rândul fanilor, mai ales că despre acel fost partener nu avusese deloc cuvinte de laudă.