Concurenții, la petrecerea Mireasa, au fost puși să voteze un cuplu care să doarmă împreună și un cuplu care să aibă ușile închise pentru luni, adică pentru azi.
Trei zile de poveste în casa „Mireasa” – cununii, petreceri, defilări și jurăminte în drumul spre marea finală
În această săptămână, casa "Mireasa" se transformă într-un adevărat decor de nuntă, unde emoțiile ating cote maxime. Înaintea marii finale de vineri, 11 iulie, concurenții și familiile lor vor trăi trei zile speciale, pline de momente simbolice, lacrimi de fericire și amintiri pentru o viață.
Miercuri, 9 iulie – Cununia civilă și prima petrecere alături de familii
Ziua de miercuri marchează un moment unic: cununia civilă a celor patru cupluri finaliste, în prezența familiilor. Va fi o zi a emoțiilor profunde, a promisiunilor oficiale și a lacrimilor sincere, trăite nu doar de miri, ci și de părinții, frații și surorile lor.
Seara, pentru prima dată în istoria emisiunii, în casa "Mireasa" se va organiza o petrecere alături de familii, într-un cadru festiv, unde bucuria va fi împărtășită cu toți cei dragi. Va fi o seară plină de dans, îmbrățișări, zâmbete și probabil și câteva discursuri emoționante.
Joi, 10 iulie – Defilarea în rochii de mireasă și costume de mire
Joi vine cu unul dintre cele mai așteptate momente ale sezonului: defilarea mirilor și mireselor în ținutele lor de nuntă. În rochii splendide și costume atent alese, concurenții vor păși cu emoție în fața celor dragi, dar și a publicului, celebrând stilul și iubirea într-un mod spectaculos.
Va fi o prezentare de modă cu suflet, în care fiecare ținută devine o extensie a poveștii lor de dragoste. Alături de familii, cuplurile vor fi aplaudate, admirate și susținute în unul dintre cele mai intense momente din acest sezon.
Vineri, 11 iulie – Jurămintele, valsul mirilor și marea decizie
Apogeul emoției va fi atins vineri, în marea finală a sezonului "Mireasa", transmisă în direct, de la ora 14:00, la Antena 1.
Pe lângă momentul în care vom afla cine va câștiga marele premiu de 40.000 de euro, ziua va include secvențe de neuitat:
-
Jurămintele de iubire ale celor patru cupluri – momente sincere, emoționante, rostite cu inima.
-
Valsul mirilor, interpretat live de îndrăgita artistă Georgiana Lobonț, care va adăuga magie și profunzime acestui dans simbolic.
-
Și, nu în ultimul rând, anunțul oficial al câștigătorilor sezonului – cuplul ales de public, care va pleca acasă cu dragostea câștigată și premiul cel mare.
Un nou început la orizont
Tot în cadrul finalei, publicul va primi și primele detalii despre următorul sezon al emisiunii "Mireasa" – un nou capitol, noi povești de dragoste, noi visuri care așteaptă să prindă contur.
Timp de trei zile, casa "Mireasa" va fi mai mult decât un platou de televiziune: va fi un loc al împlinirii, al reîntâlnirilor de familie și al începuturilor. Iar marea finală de vineri promite să fie nu doar un spectacol, ci o celebrare autentică a iubirii.
Informație șocantă pe grupuri despre Sebastian și Amalia, dezmințită în direct la Mireasa
Luni, 2 martie 2026, pe mai multe grupuri dedicate emisiunii Mireasa a apărut o informație care a stârnit imediat controverse.
Diana și Marian au făcut astăzi un pas important în relația lor și s-au declarat oficial într-o cunoaștere, chiar în fața colegilor și a telespectatorilor.
Scandalul izbucnit după conflictul dintre Roxana și Amalia a căpătat proporții neașteptate, iar intervenția surorii Roxanei a turnat gaz pe foc.
Spiritele s-au încins în casa Mireasa, după un conflict izbucnit între Alan și Daniel, care a împărțit băieții în tabere și a stârnit reacții în lanț.
Un nou capitol pare să înceapă în casa Mireasa, iar de această dată în prim-plan sunt Amalia și Sebastian.
Sâmbătă, 28 februarie 2026, petrecerea "Mireasa" a confirmat încă o dată că este unul dintre cele mai puternice formate de divertisment din România.
Petrecere în stil „Bucureștiul de altădată”: eleganță, tensiuni și mult dans în casa Mireasa
O seară cu parfum interbelic, muzică live și mult mister.
Liliana și Teo, cunoscuți din sezonul 11 Mireasa, au făcut aseară un anunț emoționant pentru fani.
Diseară, de la ora 22:00, în direct și în exclusivitate pe AntenaPlay, Casa Mireasa prinde parfum de epocă.
Larisa este cea care a părăsit ieri casa Mireasa.
Claudia a fost destul de supărată aseară și a spus clar că s-a enervat pe Sebastian la Capricii. "Lasă că mă iau de el diseară la petrecere", a spus ea, semn că își dorește o discuție directă.
În urmă cu câteva zile, când Marian a primit scrisoarea de la Diana prin care aceasta îl anunța că va reveni în casa Mireasa, Claudia a spus că nu este de acord cu această situație.
Daniela a spus că ieri a fost singura zi în care s-a bucurat cu adevărat, pentru că a fost la Capricii.














