
Moment emoționant la Mireasa! Dorian, disperat la gândul că Marian ar putea pleca: „Dacă pleci, înnebunesc” ,,Daniele, să mă înveți și pe mine să vorbesc singur, să nu o iau razna."

Un moment emoționant a avut loc în casa Mireasa, după ce Marian a intrat în cursa de eliminare alături de Daniel și Alexandru.
În timpul unei discuții, Dorian i-a spus lui Marian cât de mult își dorește să rămână în competiție și cât de greu i-ar fi dacă acesta ar pleca.
"Nu pleca și tu, că dacă pleci, pe bune că înnebunesc", i-a spus Dorian.
Se știe că Dorian a fost destul de apropiat de George în trecut și a fost foarte afectat atunci când acesta a părăsit competiția. În ultimele zile, Dorian a început să petreacă tot mai mult timp cu Marian, mai ales atunci când ușile casei sunt deschise, deoarece ei sunt printre puținii concurenți care nu formează un cuplu în acest moment.
La un moment dat, Dorian a glumit amar pe această temă și i-a spus lui Daniel:
"Daniele, să mă înveți și pe mine să vorbesc singur, că dacă pleacă Marian încep să o iau razna."
Situația din casă devine astfel și mai tensionată, deoarece dacă Marian va rămâne în competiție, unul dintre cei doi concurenți aflați în cuplu – Daniel sau Alexandru – ar putea părăsi casa Mireasa, ceea ce ar însemna separarea fizică a unui cuplu.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Simona Gherghe a taxat-o pe Maria la Mireasa: „Nu-ți face cinste acest comportament de smardoaică”

Doamna Elena a luat-o în colimator pe Veronica la Mireasa! „Nu faci nimic”. Cum s-a apărat concurenta

Doamna Isabela, desemnată Mama Săptămânii la Mireasa! Publicul o apreciază și pe simpaticul Guffy

Andreea, locul 3 în gala Mireasa! Nu se aștepta la rezultat și a mulțumit publicului

Evelina, locul 2 în gala Mireasa! A spus doar „Mulțumesc”. Emoțiile au copleșit-o

Anne Mary, Mireasa Săptămânii! A ocupat primul loc și a recunoscut: „Nu mă așteptam”

Ionuț a ieșit pe locul 3 în gala Mireasa! Vrea să ajungă primul: „Poate săptămâna viitoare”

Radu a ieșit pe locul 2 în gala Mireasa! De ce s-a bucurat că nu a fost primul

Prima gală Mireasa, lider incontestabil de audiență! Valentin a fost desemnat Mirele Săptămânii

Notele fetelor pentru Andrei! Irina și Veronica i-au dat 7, iar Andreea și Paula doar 1. Ce medie a obținut

Notele fetelor pentru Emanuel! Irina i-a dat 9, dar Paula doar 2,5. Diferență uriașă între aprecieri

Notele fetelor pentru Valentin! Două note de 9, dar și un 4 surprinzător. Ce medie a obținut

Mihai de la Mireasa, sezonul 13, s-a împăcat cu fosta iubită! Surpriză după despărțirea de Daniela

Lavinia și Adin, un an de când s-au declarat într-o cunoaștere. Momentul care a schimbat totul pentru cei doi

Mirela Vaida, mesaj emoționant pentru băiatul ei de ziua lui. Vlad a împlinit 10 ani: „Inimă de Leu!”

Adrian, notat de fetele de la Mireasa – Regatul inimii. Andreea i-a dat 10, Paula doar 1. Media finală: 5,90

Radu a primit notele fetelor la Mireasa – Regatul inimii. Trei concurente i-au dat 9, dar o notă de 0 i-a coborât media la 6,70

Daniel de la Mireasa 13 rămâne la fel de apreciat și după terminarea sezonului. Fanii nu l-au uitat pe fostul concurent

Ema, câștigătoarea Mireasa 13, moment plin de nostalgie. S-a filmat uitându-se la emisiune

Veronica, câștigătoarea Casa iubirii, dorită de fani în Mireasa sezonul 14. Surpriza pe care mulți vor să o vadă în „Regatul inimii”

Sorin, dorit de fani și în Mireasa sezonul 14. Mesajele care îl îndeamnă să se înscrie din nou: va accepta provocarea?

Alex și Florina, foștii concurenți Mireasa, apariție de senzație în online. Imaginea elegantă care a atras toate privirile

Liliana și Teo, foștii concurenți Mireasa, imagine superbă alături de fetița lor. Familia care îi bucură pe fani

Lavinia, câștigătoarea Mireasa 12, și-a schimbat look-ul. Apariția cu care și-a surprins urmăritorii

Gest superb făcut de Ștefan pentru Ciprian, unul dintre oamenii importanți din staff-ul Mireasa. Mesajul care arată că între ei s-a legat o prietenie

Adevărul cutremurător despre Andreea de la Mireasa! Femeia căreia îi spune „mami” nu este mama ei. Ce a trăit în copilărie

Șoc total la Mireasa! Maria a aflat că iubitul ei avea două relații în paralel: „Ambele am rămas însărcinate”

Cine este Cristian Bucșa de la Mireasa sezonul 14. Are 25 de ani și spune că este pregătit să se însoare
