
Roxana și Vlad, tot mai apropiați în Casa Mireasa! Gesturile care dau de gol începutul unei relații

Relațiile din Casa Mireasa devin din ce în ce mai interesante, iar Roxana și Vlad sunt în centrul atenției în aceste zile.
Cei doi concurenți par să fi trecut la un nou nivel al apropierii, iar gesturile dintre ei nu mai lasă loc de interpretări.
Totul a început în weekend, atunci când Roxana și Vlad au făcut echipă la activitatea de bachata. Între cei doi s-a observat o chimie evidentă, iar conexiunea a continuat și la petrecerea de sâmbătă seară, unde au fost de nedespărțit și au dansat împreună pe tot parcursul serii.
Mai mult decât atât, apropierea lor nu s-a oprit aici. Într-un alt task difuzat pe Antena Play, cei doi au apărut ținându-se de mână, semn clar că relația lor evoluează.
Astăzi, la "Mireasa: Direct din Culise", Roxana a confirmat că este deschisă să-i ofere o șansă lui Vlad și își dorește să îl cunoască mai bine. Rămâne de văzut dacă această apropiere se va transforma într-o poveste de iubire în adevăratul sens al cuvântului.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Simona Gherghe a taxat-o pe Maria la Mireasa: „Nu-ți face cinste acest comportament de smardoaică”

Doamna Elena a luat-o în colimator pe Veronica la Mireasa! „Nu faci nimic”. Cum s-a apărat concurenta

Doamna Isabela, desemnată Mama Săptămânii la Mireasa! Publicul o apreciază și pe simpaticul Guffy

Andreea, locul 3 în gala Mireasa! Nu se aștepta la rezultat și a mulțumit publicului

Evelina, locul 2 în gala Mireasa! A spus doar „Mulțumesc”. Emoțiile au copleșit-o

Anne Mary, Mireasa Săptămânii! A ocupat primul loc și a recunoscut: „Nu mă așteptam”

Ionuț a ieșit pe locul 3 în gala Mireasa! Vrea să ajungă primul: „Poate săptămâna viitoare”

Radu a ieșit pe locul 2 în gala Mireasa! De ce s-a bucurat că nu a fost primul

Prima gală Mireasa, lider incontestabil de audiență! Valentin a fost desemnat Mirele Săptămânii

Notele fetelor pentru Andrei! Irina și Veronica i-au dat 7, iar Andreea și Paula doar 1. Ce medie a obținut

Notele fetelor pentru Emanuel! Irina i-a dat 9, dar Paula doar 2,5. Diferență uriașă între aprecieri

Notele fetelor pentru Valentin! Două note de 9, dar și un 4 surprinzător. Ce medie a obținut

Mihai de la Mireasa, sezonul 13, s-a împăcat cu fosta iubită! Surpriză după despărțirea de Daniela

Lavinia și Adin, un an de când s-au declarat într-o cunoaștere. Momentul care a schimbat totul pentru cei doi

Mirela Vaida, mesaj emoționant pentru băiatul ei de ziua lui. Vlad a împlinit 10 ani: „Inimă de Leu!”

Adrian, notat de fetele de la Mireasa – Regatul inimii. Andreea i-a dat 10, Paula doar 1. Media finală: 5,90

Radu a primit notele fetelor la Mireasa – Regatul inimii. Trei concurente i-au dat 9, dar o notă de 0 i-a coborât media la 6,70

Daniel de la Mireasa 13 rămâne la fel de apreciat și după terminarea sezonului. Fanii nu l-au uitat pe fostul concurent

Ema, câștigătoarea Mireasa 13, moment plin de nostalgie. S-a filmat uitându-se la emisiune

Veronica, câștigătoarea Casa iubirii, dorită de fani în Mireasa sezonul 14. Surpriza pe care mulți vor să o vadă în „Regatul inimii”

Sorin, dorit de fani și în Mireasa sezonul 14. Mesajele care îl îndeamnă să se înscrie din nou: va accepta provocarea?

Alex și Florina, foștii concurenți Mireasa, apariție de senzație în online. Imaginea elegantă care a atras toate privirile

Liliana și Teo, foștii concurenți Mireasa, imagine superbă alături de fetița lor. Familia care îi bucură pe fani

Lavinia, câștigătoarea Mireasa 12, și-a schimbat look-ul. Apariția cu care și-a surprins urmăritorii

Gest superb făcut de Ștefan pentru Ciprian, unul dintre oamenii importanți din staff-ul Mireasa. Mesajul care arată că între ei s-a legat o prietenie

Adevărul cutremurător despre Andreea de la Mireasa! Femeia căreia îi spune „mami” nu este mama ei. Ce a trăit în copilărie

Șoc total la Mireasa! Maria a aflat că iubitul ei avea două relații în paralel: „Ambele am rămas însărcinate”

Cine este Cristian Bucșa de la Mireasa sezonul 14. Are 25 de ani și spune că este pregătit să se însoare
