
Reacția Paulei, observată de toată lumea! Cristina, finalista sezonului 9 Mireasa, a ironizat momentul

Un moment din Mireasa. Capriciile iubirii difuzat aseară a stârnit numeroase reacții atât în casă, cât și în mediul online.
În materialul difuzat au apărut Claudia și Daniel în timp ce se împăcau, iar în cadru se vedea și Paula, ale cărei reacții au atras imediat atenția telespectatorilor. Expresiile și grimasele ei în timp ce urmărea imaginile au fost intens comentate, atât pe grupurile de fani ale emisiunii, cât și în interiorul casei Mireasa, unde și concurenții au observat comportamentul ei.
Situația nu a trecut neobservată nici de Cristina, finalista sezonului 9 Mireasa, care a reacționat pe rețelele sociale după ce a văzut secvența.
Aceasta a scris:
"Nu mă uit des la emisiune, dar și când mă uit văd doar fața asta", iar mesajul a fost însoțit de mai multe emoji cu râsete, făcând referire la Paula și la reacțiile ei din timpul materialului.
Reacția Cristinei a fost rapid remarcată de fanii emisiunii, mai ales că se știe că, deși nu urmărește constant sezonul actual, este la curent cu ce se întâmplă în casă și a avut de-a lungul timpului favoriți.
Din postarea ei, mulți telespectatori au tras concluzia că Paula nu se află printre favoriții Cristinei în acest sezon.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Daniela și Mihai după Mireasa. Vor rămâne împreună și în afara competiției?

Denis și Bianca după Mireasa. Vor rezista împreună și în afara competiției?

Ioana din sezonul 8 Mireasa și-a anunțat favoriții pentru marea finală

Bia și-a ales favoriții pentru marea finală Mireasa! Pe cine vrea câștigători

Mihaela a anunțat că a divorțat oficial de Ștefan: „Urmează cea mai frumoasă perioadă din viața mea”

Amalia și Sebastian s-au căsătorit! Cei doi și-au unit destinele într-o zi plină de emoții

Giulia și Alexandru sunt oficial soț și soție! Emoții uriașe în ziua cununiei civile

Ema și Alan s-au căsătorit! Primele imagini după cununia civilă a cuplului din Mireasa

Eduard Puiu a spus de ce s-au despărțit Claudia și Daniel: „Nu v-ați concentrat pe relație”

Denis l-a făcut praf pe Daniel după petrecerea burlacilor: „Parcă nu a mai văzut femei”

Raluca Preda a atenționat-o pe Claudia după ce a izbucnit în râs în timpul discuției cu Eduard Puiu

Doamna Cătălina, mesaj categoric pentru Claudia și Daniel: „Sub nicio formă și în niciun caz”

Raluca Preda a făcut-o pe Daniela să râdă în hohote la Mireasa. Replica despre soacre a fost savuroasă

Claudia a izbucnit în lacrimi la Mireasa. Capriciile iubirii: „Mi-aș fi dorit și eu să fiu mireasă”

Daniela, mărturisire emoționantă despre Mihai la Mireasa. Capriciile iubirii: „A fost o zi de naștere fabuloasă”

Daniel, mesaj dur pentru Claudia! Declarațiile sale au fost intens comentate de telespectatori

Marian și-a ales favoriții pentru marea finală Mireasa! Pe cine susține fostul concurent

Amalia și Sebastian, la doar o zi de cununia civilă! Fanii le transmit mesaje înainte de finală

Giulia și Alexandru, la un pas de cununia civilă! Cum îi văd fanii după competiție

Ema și Alan, la o zi de cununia civilă! Emoții uriașe înainte de marele moment

Simona Gherghe anunță ediția specială de mâine! Au loc cununiile civile ale cuplurilor finaliste

Claudia a izbucnit în lacrimi la Mireasa! Momentul a stârnit numeroase speculații în rândul telespectatorilor

Claudia, salvată după ce a ocupat locul 3 în topul fetelor! Rezultatul a stârnit numeroase reacții

Dorian, pe locul 3 în topul preferințelor publicului! Susținerea fanilor continuă înainte de finală

Mihai, susținut masiv de public! A obținut doar 5,14% din voturile pentru eliminare la Mireasa

Daniel, printre favoriții publicului! A obținut doar 4,97% din voturile pentru eliminare la Mireasa

Daniela ocupă locul 2 în topul preferințelor publicului înainte de finala Mireasa

Sebastian, pe locul 2 în topul preferințelor publicului înainte de marea finală
