Scandal la Mireasa! Sebastian, legat de Paula în „taskul cătușelor”, Roxana – geloasă, iar Simona Gherghe acuzată că a pus paie pe foc

18.02.2026
Sursa: Mireasa, Antena 1
Sursa: Mireasa, Antena 1

Ediția din 17.02.2026 a emisiunii Mireasa a adus un nou moment tensionat în casă, după ce Sebastian a fost pus de producție într-o situație neașteptată: acesta a format un cuplu cu Paula în cadrul task-ului cătușelor. 

Decizia a stârnit rapid reacții și nemulțumiri, atât în rândul concurenților, cât și în mediul online.

Sebastian și Paula, tot mai apropiați?

Deși a fost vorba despre un task impus de producție, apropierea dintre Sebastian și Paula nu a trecut neobservată. Cei doi au părut relaxați unul în compania celuilalt, au interacționat natural și au fost surprinși zâmbind și glumind. Mai mult decât atât, au dormit în același pat, lucru care a amplificat speculațiile.

Fanii emisiunii au remarcat că Sebastian părea "în largul lui" alături de Paula, mult mai degajat decât în alte contexte recente.

Roxana, vizibil afectată

Situația nu a fost deloc ușor de digerat pentru Roxana. Deși a încercat să își păstreze calmul, gelozia și-a făcut loc, mai ales în contextul în care Sebastian și Paula au petrecut noaptea împreună, chiar dacă în cadrul unui task. Sebastian a ținut să menționeze că n-a dormit deloc și nu s-a întâmplat nimic deosebit. 

Privirile și reacțiile Roxanei au trădat o stare de disconfort, iar tensiunea dintre ea și Sebastian pare că începe să crească.

Simona Gherghe, declarație care a pus gaz pe foc

Prezentatoarea emisiunii, Simona Gherghe, a intervenit în platou cu o observație care a stârnit și mai multe controverse. Aceasta a menționat că unii colegi au remarcat cât de "foarte ok" a fost Sebastian cu Paula și cât de degajat și în largul lui s-a simțit în această formulă.

Mai mult, Simona a adus în discuție și scrisoarea pe care Roxana ar putea să o primească de acasă, amintind că familia ei și-a exprimat deja dezamăgirea în ediția anterioară. "Oare ce scrisoare va primi acum?", s-au întrebat fanii, anticipând o posibilă reacție dură din partea celor apropiați.

Fanii, împărțiți în tabere

În mediul online, părerile sunt împărțite. Unii susțin că Sebastian nu a făcut nimic greșit, fiind vorba despre un task impus, în timp ce alții consideră că atitudinea lui relaxată lângă Paula spune mai mult decât ar trebui.

Cert este că momentul a reaprins tensiunile din casă și ar putea schimba dinamica relațiilor. Rămâne de văzut cum va evolua situația și dacă Sebastian va avea de dat explicații atât Roxanei, cât și familiei sale.

Următoarele ediții se anunță pline de emoții și confruntări.


Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️