
Cine este Roxana de la Mireasa, sezonul 13. Concurenta stabilită în Franța care i-a cucerit pe băieți cu sinceritatea și dorința de a-și întemeia o familie

Roxana este una dintre cele zece concurente care au intrat în casa Mireasa în sezonul 13.
În vârstă de 29 de ani, tânăra s-a născut în Săveni, a locuit 11 ani la Iași, iar de 17 ani trăiește în Franța, acolo unde și-a construit o viață independentă și o carieră stabilă.
Este zodia Fecioară, are 1,60 m înălțime și lucrează ca manager într-un magazin de haine aparținând unui brand cunoscut internațional. Pe lângă acest job, Roxana mai are și un al doilea loc de muncă. Se descrie ca fiind o persoană zâmbitoare, muncitoare și mereu dispusă să îi ajute pe cei din jur.
Tânăra este licențiată în management în Franța și spune despre ea că este gospodină, îi place să gătească și să își întrețină casa. Familia preferă să vină la ea atunci când pregătește mâncare, iar Roxana gătește cu drag atât preparate românești, cât și franțuzești. Își petrece mult timp cu nepoțeii și spune că acest lucru îi aduce multă bucurie.
Drumul Roxanei în străinătate și dorința de a-și construi propria familie
După divorțul părinților, mama ei s-a recăsătorit, iar întreaga familie s-a mutat în Franța. Roxana povestește că începuturile au fost dificile, dorul de casă fiind foarte mare, iar adaptarea la o limbă nouă nu a fost ușoară. Astăzi, întreaga familie locuiește în Franța: cei doi frați și cele două surori au deja viețile lor construite.
Problemele cu alcoolul ale tatălui biologic au dus la destrămarea familiei, însă Roxana spune că tatăl vitreg a fost un sprijin real și îi este recunoscătoare pentru șansele pe care le-a avut în străinătate.
Se consideră o femeie independentă, care se întreține singură și nu renunță ușor la ceea ce își propune. Tocmai de aceea a decis să participe la Mireasa, pentru a-și construi și viața sentimentală, nu doar cea profesională.
Ce își dorește Roxana de la viitorul partener

Roxana visează la o relație serioasă și la întemeierea unei familii. Își dorește un bărbat înalt, brunet, bun la suflet, independent și hotărât, care să nu fie influențat de părerile celor din jur atunci când ia decizii importante. Pentru ea contează sinceritatea, stabilitatea și atenția oferită partenerei.
De asemenea, spune că nu ar fi deranjată dacă viitorul partener nu ar avea studii financiare, atâta timp cât este muncitor, asumat și își dorește o familie.
Rămâne de văzut dacă Roxana își va găsi jumătatea în casa Mireasa și dacă această experiență îi va aduce începutul pe care îl caută de atât timp.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Simona Gherghe a taxat-o pe Maria la Mireasa: „Nu-ți face cinste acest comportament de smardoaică”

Doamna Elena a luat-o în colimator pe Veronica la Mireasa! „Nu faci nimic”. Cum s-a apărat concurenta

Doamna Isabela, desemnată Mama Săptămânii la Mireasa! Publicul o apreciază și pe simpaticul Guffy

Andreea, locul 3 în gala Mireasa! Nu se aștepta la rezultat și a mulțumit publicului

Evelina, locul 2 în gala Mireasa! A spus doar „Mulțumesc”. Emoțiile au copleșit-o

Anne Mary, Mireasa Săptămânii! A ocupat primul loc și a recunoscut: „Nu mă așteptam”

Ionuț a ieșit pe locul 3 în gala Mireasa! Vrea să ajungă primul: „Poate săptămâna viitoare”

Radu a ieșit pe locul 2 în gala Mireasa! De ce s-a bucurat că nu a fost primul

Prima gală Mireasa, lider incontestabil de audiență! Valentin a fost desemnat Mirele Săptămânii

Notele fetelor pentru Andrei! Irina și Veronica i-au dat 7, iar Andreea și Paula doar 1. Ce medie a obținut

Notele fetelor pentru Emanuel! Irina i-a dat 9, dar Paula doar 2,5. Diferență uriașă între aprecieri

Notele fetelor pentru Valentin! Două note de 9, dar și un 4 surprinzător. Ce medie a obținut

Mihai de la Mireasa, sezonul 13, s-a împăcat cu fosta iubită! Surpriză după despărțirea de Daniela

Lavinia și Adin, un an de când s-au declarat într-o cunoaștere. Momentul care a schimbat totul pentru cei doi

Mirela Vaida, mesaj emoționant pentru băiatul ei de ziua lui. Vlad a împlinit 10 ani: „Inimă de Leu!”

Adrian, notat de fetele de la Mireasa – Regatul inimii. Andreea i-a dat 10, Paula doar 1. Media finală: 5,90

Radu a primit notele fetelor la Mireasa – Regatul inimii. Trei concurente i-au dat 9, dar o notă de 0 i-a coborât media la 6,70

Daniel de la Mireasa 13 rămâne la fel de apreciat și după terminarea sezonului. Fanii nu l-au uitat pe fostul concurent

Ema, câștigătoarea Mireasa 13, moment plin de nostalgie. S-a filmat uitându-se la emisiune

Veronica, câștigătoarea Casa iubirii, dorită de fani în Mireasa sezonul 14. Surpriza pe care mulți vor să o vadă în „Regatul inimii”

Sorin, dorit de fani și în Mireasa sezonul 14. Mesajele care îl îndeamnă să se înscrie din nou: va accepta provocarea?

Alex și Florina, foștii concurenți Mireasa, apariție de senzație în online. Imaginea elegantă care a atras toate privirile

Liliana și Teo, foștii concurenți Mireasa, imagine superbă alături de fetița lor. Familia care îi bucură pe fani

Lavinia, câștigătoarea Mireasa 12, și-a schimbat look-ul. Apariția cu care și-a surprins urmăritorii

Gest superb făcut de Ștefan pentru Ciprian, unul dintre oamenii importanți din staff-ul Mireasa. Mesajul care arată că între ei s-a legat o prietenie

Adevărul cutremurător despre Andreea de la Mireasa! Femeia căreia îi spune „mami” nu este mama ei. Ce a trăit în copilărie

Șoc total la Mireasa! Maria a aflat că iubitul ei avea două relații în paralel: „Ambele am rămas însărcinate”

Cine este Cristian Bucșa de la Mireasa sezonul 14. Are 25 de ani și spune că este pregătit să se însoare
