
Start pentru cel mai așteptat festival al Italiei: Sanremo 2026, diseară, de la ora 21:00, în direct și în exclusivitate la TVR 1

Diseară, de la ora 21:00, telespectatorii TVR 1 sunt invitați să urmărească debutul celei de-a 76-a ediții a Festival di Sanremo, unul dintre cele mai longevive și influente evenimente muzicale din lume.
Timp de cinci seri, între 24 și 28 februarie, scena celebrului Teatru Ariston devine centrul muzicii italiene și europene, într-un spectacol transmis în direct și în exclusivitate în România.
Ediția din 2026 promite emoție, eleganță și momente memorabile. Gazdele principale sunt Carlo Conti și Laura Pausini, care vor conduce publicul printr-un maraton artistic în care tradiția se întâlnește cu inovația. Printre invitații speciali se numără Can Yaman și Achille Lauro, iar competiția aduce pe scenă atât nume consacrate, cât și artiști ai noii generații, precum Ermal Meta, Fedez, Dargen D'Amico, Fulminacci și Serena Brancale.
Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediției va fi duetul în premieră mondială dintre Eros Ramazzotti și Alicia Keys. Cei doi artiști vor interpreta împreună o versiune specială a piesei L'aurora, inclusă pe cel mai recent album al lui Ramazzotti, Una Storia Importante. Momentul are o încărcătură simbolică aparte, artistul italian revenind la Sanremo la 40 de ani de la victoria obținută cu celebra piesă Adesso Tu.
Finala din 28 februarie va aduce și revenirea emoționantă pe scena Ariston a tenorului Andrea Bocelli, într-un moment considerat un omagiu adus istoriei muzicii italiene. Tot atunci va fi desemnat și reprezentantul Italiei la Eurovision 2026.
Transmisiunea va fi comentată în studioul TVR de Bogdan Stănescu, alături de artistul și producătorul Kyrie Mendel, care vor oferi telespectatorilor context, analiză și detalii din culisele competiției.
Cinci seri de muzică live, emoție autentică și eleganță italiană – Sanremo 2026 începe diseară, de la ora 21:00, în direct și în exclusivitate la TVR 1.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Simona Gherghe a taxat-o pe Maria la Mireasa: „Nu-ți face cinste acest comportament de smardoaică”

Doamna Elena a luat-o în colimator pe Veronica la Mireasa! „Nu faci nimic”. Cum s-a apărat concurenta

Doamna Isabela, desemnată Mama Săptămânii la Mireasa! Publicul o apreciază și pe simpaticul Guffy

Andreea, locul 3 în gala Mireasa! Nu se aștepta la rezultat și a mulțumit publicului

Evelina, locul 2 în gala Mireasa! A spus doar „Mulțumesc”. Emoțiile au copleșit-o

Anne Mary, Mireasa Săptămânii! A ocupat primul loc și a recunoscut: „Nu mă așteptam”

Ionuț a ieșit pe locul 3 în gala Mireasa! Vrea să ajungă primul: „Poate săptămâna viitoare”

Radu a ieșit pe locul 2 în gala Mireasa! De ce s-a bucurat că nu a fost primul

Prima gală Mireasa, lider incontestabil de audiență! Valentin a fost desemnat Mirele Săptămânii

Notele fetelor pentru Andrei! Irina și Veronica i-au dat 7, iar Andreea și Paula doar 1. Ce medie a obținut

Notele fetelor pentru Emanuel! Irina i-a dat 9, dar Paula doar 2,5. Diferență uriașă între aprecieri

Notele fetelor pentru Valentin! Două note de 9, dar și un 4 surprinzător. Ce medie a obținut

Mihai de la Mireasa, sezonul 13, s-a împăcat cu fosta iubită! Surpriză după despărțirea de Daniela

Lavinia și Adin, un an de când s-au declarat într-o cunoaștere. Momentul care a schimbat totul pentru cei doi

Mirela Vaida, mesaj emoționant pentru băiatul ei de ziua lui. Vlad a împlinit 10 ani: „Inimă de Leu!”

Adrian, notat de fetele de la Mireasa – Regatul inimii. Andreea i-a dat 10, Paula doar 1. Media finală: 5,90

Radu a primit notele fetelor la Mireasa – Regatul inimii. Trei concurente i-au dat 9, dar o notă de 0 i-a coborât media la 6,70

Daniel de la Mireasa 13 rămâne la fel de apreciat și după terminarea sezonului. Fanii nu l-au uitat pe fostul concurent

Ema, câștigătoarea Mireasa 13, moment plin de nostalgie. S-a filmat uitându-se la emisiune

Veronica, câștigătoarea Casa iubirii, dorită de fani în Mireasa sezonul 14. Surpriza pe care mulți vor să o vadă în „Regatul inimii”

Sorin, dorit de fani și în Mireasa sezonul 14. Mesajele care îl îndeamnă să se înscrie din nou: va accepta provocarea?

Alex și Florina, foștii concurenți Mireasa, apariție de senzație în online. Imaginea elegantă care a atras toate privirile

Liliana și Teo, foștii concurenți Mireasa, imagine superbă alături de fetița lor. Familia care îi bucură pe fani

Lavinia, câștigătoarea Mireasa 12, și-a schimbat look-ul. Apariția cu care și-a surprins urmăritorii

Gest superb făcut de Ștefan pentru Ciprian, unul dintre oamenii importanți din staff-ul Mireasa. Mesajul care arată că între ei s-a legat o prietenie

Adevărul cutremurător despre Andreea de la Mireasa! Femeia căreia îi spune „mami” nu este mama ei. Ce a trăit în copilărie

Șoc total la Mireasa! Maria a aflat că iubitul ei avea două relații în paralel: „Ambele am rămas însărcinate”

Cine este Cristian Bucșa de la Mireasa sezonul 14. Are 25 de ani și spune că este pregătit să se însoare
