În această seară, la Mireasa: Capriciile Iubirii, a intervenit o altă soră a Roxanei, dar și mama lui Sebastian, iar ambele i-au îndemnat să continue cunoașterea.

23.02.2026

Tensiunile cresc în casa "Mireasa", iar relația dintre Roxana și Sebastian pare tot mai greu de descifrat.

Dacă vineri Roxana a primit din partea unei surori sfatul clar de a sta departe de Sebastian și de a-l lăsa să își trăiască povestea cu Paula, lucrurile au luat o turnură neașteptată astăzi.

În ediția de azi a emisiunii "Mireasa: Capriciile Iubirii", o altă soră i-a transmis Roxanei un mesaj total diferit: are încredere în Sebastian. O declarație care schimbă perspectiva și care ridică semne de întrebare cu privire la direcția în care ar putea merge lucrurile.

Tot astăzi, mama lui Sebastian a intervenit în direct și a avut un punct de vedere ferm. Aceasta a spus că fiul ei ar trebui să stea departe de Paula și că Roxana este potrivită pentru el. Întrebată unde consideră că a greșit fiecare, mama lui Sebastian a punctat că el a greșit în momentul în care i-a permis Paulei să facă numeroase gesturi în cadrul taskului cătușelor. Despre Roxana, a spus că este prea distantă față de Sebastian, deși a mărturisit că, într-o anumită măsură, îi înțelege atitudinea.

În ciuda tuturor acestor intervenții și opinii din exterior, Roxana și Sebastian au pus punct cunoașterii sâmbătă seara, marcând o ruptură care părea inevitabilă.

Rămâne de văzut ce va urma și dacă mesajele primite din familie vor reuși să schimbe ceva în dinamica dintre ei.


Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️