
Simona Gherghe o pune la punct pe Daniela după gala Mireasa: „Strici atmosfera din casă!”

Moment tensionat în ediția Mireasa de astăzi, unde Simona Gherghe a avut o reacție fermă la adresa Danielei, după comportamentul acesteia din ultimele zile.
Totul a pornit de la farsa de 1 aprilie, pusă la cale de producători, în urma căreia Daniela a primit un număr mare de voturi spre eliminare. Momentul a afectat-o vizibil, iar de atunci concurenta și-a schimbat atitudinea, alegând să trateze situațiile cu zâmbetul pe buze, dar și cu o doză de ironie.
Daniela a explicat că nu înțelege cum concurenții pot susține că sunt ca o familie, în timp ce voturile arată contrariul. Cu toate acestea, reacțiile ei nu au fost pe placul tuturor.
Tensiunile au culminat vineri, în timpul galei, când Simona Gherghe a decis să o scoată pe Daniela din platou.
În ediția de astăzi, prezentatoarea a abordat din nou subiectul și i-a spus direct ce crede. Simona i-a transmis că îi înțelege supărarea, însă atitudinea pe care o afișează nu este una potrivită.
Mai mult, i-a reproșat că modul în care se comportă afectează atmosfera din casă și că "strică vibe-ul" pentru ceilalți concurenți.
Simona i-a sugerat, totodată, să treacă peste momentul dificil și să gestioneze situația cu mai multă maturitate.
Intervenția a stârnit reacții atât în casă, cât și în rândul telespectatorilor, iar tensiunile par departe de a se încheia.
Rămâne de văzut dacă Daniela va ține cont de aceste observații sau dacă situația va escalada în perioada următoare.
Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️


Claudia spune că nu mai are încredere în Daniel: „Ar face multe lucruri pentru cameră”

Mama lui Mihai le-a cerut lui Mihai și Danielei să fie mai reținuți

Daniela spune că s-ar căsători cu Mihai dacă și el își dorește acest lucru

Bianca spune că ar accepta cererea în căsătorie a lui Denis. Claudia reacționează imediat

Daniela spune că i-ar fi dat un mare „NU” lui Darius în marea finală

Doamna Melinda o atacă dur pe Daniela: „Este cel mai rău om de pe pământ”

Daniela și Mihai spun că s-au săturat de răutățile lui Darius. Concurentul se apără

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Alexandru spune că Giulia seamănă cu mama lui și se vor înțelege perfect

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Ce ar face Darius dacă Daniela s-ar întoarce la el? Răspunsul a surprins pe toată lumea

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Raluca Preda îi ia apărarea lui Darius după valul de critici

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Darius recunoaște că o place pe Roxana, dar își dorește să fie eliminat

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Sebastian și Amalia i-au cerut doamnei Mihaela să nu mai vorbească despre marele premiu

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Nicoleta Ghiriș îl critică pe Denis și îi transmite un mesaj Biancăi

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Eduard Puiu spune că Denis l-a provocat pe Daniel

Mireasa. Capriciile iubirii 29.06.2026: Denis și Daniel, schimb dur de replici. Bianca îl critică pe Daniel

Simona Gherghe le-a dat termen limită cuplurilor pentru depunerea actelor

Claudia și Daniel au recunoscut că sunt îndrăgostiți unul de celălalt

Mireasa 29.06.2026: Alan îi transmite un mesaj clar Emei după discuția despre felul în care se îmbracă

Scandal după votul pentru noaptea de sâmbătă! Mihai și Daniela nu au fost aleși de Darius și doamna Melinda

Mireasa 29.06.2026: Alexandru spune că Giulia este femeia vieții lui. Se vor căsători?

Simona Gherghe l-a pus la punct pe Darius după comportamentul de la petrecere

Mireasa 29.06.2026: Daniela i-a spus lui Mihai că vrea să audă toată România cât de mult îl place

Claudia și Roxana, acuzații dure la adresa Amaliei. A fost adusă în discuție și fotografia găsită în telefon

Roxana îi răspunde doamnei Mihaela după afirmațiile despre Sebastian și susținerea pentru Ema și Alan

Gala Mireasa 26.06.2026: Top fete după gala de vineri. Roxana este pe primul loc

Gala Mireasa 26.06.2026: Top băieți după gala de vineri. Dorian ocupă primul loc

Gala Mireasa 26.06.2026: Denis și Bianca au trecut cu bine de taskul telefoanelor

Gala Mireasa 26.06.2026: Raluca a părăsit casa Mireasa. Vă va lipsi?
