Eliminare tensionată la Chefi la cuțite 2026. Reacția unui concurent i-a șocat pe jurați: „Va rămâne în istorie”

12.05.2026

Tensiunea a atins cote maxime în ediția de luni seară a emisiunii Chefi la cuțite, după unul dintre cele mai dramatice battle-uri ale sezonului 17.

La finalul probei individuale, un concurent a părăsit competiția, iar reacția neașteptată a unui alt participant a devenit imediat subiect de discuție printre chefi și concurenți.

După victoria echipei bordo, celelalte echipe au intrat la proba individuală, unde concurenții au avut de pregătit preparate care să se potrivească perfect cu vinurile alese de jurați.

Marina a dominat clasamentul serii

În fruntea clasamentului s-a aflat Marina, care a impresionat cu un desert spectaculos și a obținut 20 de puncte. Vladimir și Ștefan au primit câte 18 puncte, în timp ce Radu și Darius au completat topul celor mai apreciați concurenți ai serii.

La polul opus s-au aflat Sebastian Bartha și Lil K Carter, cei doi concurenți care au avut cele mai mici punctaje.

Cu doar 6 puncte, Sebastian a reușit să se salveze la limită, în timp ce Lil K Carter a fost eliminat din competiție după ce a obținut doar 5 puncte.

Reacția lui Sebastian i-a lăsat fără cuvinte pe cei din platou

Momentul salvării lui Sebastian Bartha a fost unul dintre cele mai tensionate ale sezonului. Concurentul a izbucnit imediat după aflarea rezultatului și a început să strige în platou, gest care i-a surprins atât pe colegi, cât și pe chefi.

"Sunt varză! Bine, dar nu-i bine!", a repetat acesta, vizibil afectat de rezultat și de prestația sa din battle.

Reacția concurentului a provocat uimire în platou, iar chefii au comentat imediat momentul.

"Este o atitudine chiar de speriat", a spus Orlando Zaharia.

La rândul său, Richard Abou Zaki a declarat că momentul va rămâne memorabil pentru competiție.

"Ce ieșire spectaculoasă! Asta rămâne în istorie!", a spus juratul.

Lil K Carter a părăsit competiția

Eliminat după battle-ul 13, Lil K Carter a primit aplauze și mesaje de susținere din partea colegilor și a chef-ului său, Alexandru Sautner.

"Carter e un super băiat. Rar am văzut un băiat așa de umil", a spus chef Sautner despre concurentul eliminat.

La plecare, Carter a mărturisit că experiența trăită în competiție a însemnat enorm pentru el.

"Mă simt fericit și împlinit", a declarat acesta înainte de a părăsi bucătăria show-ului.

Sezonul 17 Chefi la cuțite continuă de luni până miercuri, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.


Povestea continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate celor mai importante știri 📰 

Share