Reacția Paulei, observată de toată lumea! Cristina, finalista sezonului 9 Mireasa, a ironizat momentul

14.03.2026

Un moment din Mireasa. Capriciile iubirii difuzat aseară a stârnit numeroase reacții atât în casă, cât și în mediul online.

În materialul difuzat au apărut Claudia și Daniel în timp ce se împăcau, iar în cadru se vedea și Paula, ale cărei reacții au atras imediat atenția telespectatorilor. Expresiile și grimasele ei în timp ce urmărea imaginile au fost intens comentate, atât pe grupurile de fani ale emisiunii, cât și în interiorul casei Mireasa, unde și concurenții au observat comportamentul ei.

Situația nu a trecut neobservată nici de Cristina, finalista sezonului 9 Mireasa, care a reacționat pe rețelele sociale după ce a văzut secvența.

Aceasta a scris:
"Nu mă uit des la emisiune, dar și când mă uit văd doar fața asta", iar mesajul a fost însoțit de mai multe emoji cu râsete, făcând referire la Paula și la reacțiile ei din timpul materialului.

Reacția Cristinei a fost rapid remarcată de fanii emisiunii, mai ales că se știe că, deși nu urmărește constant sezonul actual, este la curent cu ce se întâmplă în casă și a avut de-a lungul timpului favoriți.

Din postarea ei, mulți telespectatori au tras concluzia că Paula nu se află printre favoriții Cristinei în acest sezon.


Povestea inimilor unite continuă… Descoperă mai jos articolele dedicate emisiunii Mireasa ❤️