„PROTEVELION 2026” prinde viață la Pro TV! Distracția vă așteaptă în noaptea dintre ani cu Raluka și Pavel Bartoș! Cine sunt invitații

29.12.2025

Update:

Pro TV dă startul celei mai mari petreceri televizate din România! "PROTEVELION 2026" revine în forță și vă așteaptă pe 31 decembrie, de la ora 20:00 până la 04:00 dimineața, pentru o noapte plină de energie, muzică live și super-momente de show. Raluka și Pavel Bartoș, gazdele petrecerii, promit o atmosferă incendiară și foarte multă distracție!

Pe scena PROTEVELION urcă unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, pregătiți să transforme ultima noapte din an într-o petrecere uriașă. De la hituri pop și dance, la ritmuri balcanice și momente emoționante, programul acoperă toate gusturile — pentru ca fiecare telespectator să întâmpine noul an cu zâmbetul pe buze.

 Invitați speciali:

  • Andreea Bălan

  • Smiley

  • Theo Rose

  • Loredana

  • Andrei Bănuță

  • Andra

  • Maria Dragomiroiu

  • Vali Vijelie

  • Dan Bittman

  • Ion Paladi

  • Fly Project

  • Diana Matei & Taraful Cleante

  • și mulți alții

O noapte de Revelion cu show live, lumini, energie și muzică ce ridică publicul în picioare, momente pline de farmec și emoție, dar și surprize marca Pro TV.

Știre inițială:

Spectacol, energie și distracție la cote maxime! Pro TV a dat startul filmărilor pentru PROTEVELION 2026, show-ul care a devenit deja o tradiție de Anul Nou și care promite o ediție memorabilă sub deviza "Te distrăm de nu te vezi!"

Și în acest an, Raluka și Pavel Bartoș vor fi gazdele marii petreceri de Revelion care va aduna pe aceeași scenă zeci de artiști, vedete, comedianți și influenceri din toate generațiile.

"Anul ăsta am ridicat miza: dacă tot nu putem opri timpul, măcar să-l facem să danseze! Show-ul e o nebunie frumoasă, plină de combinații neașteptate și momente care ne-au făcut și pe noi să spunem: «Chiar cântă împreună?!»", a declarat Cătălin Bugean, Show Runner Pro TV.

"Ediția din 2026 e despre bucurie pură, despre râs, muzică și chef de viață. Fiecare oră are un twist propriu, iar magia vine din spontaneitate și energie", a adăugat acesta.

 Un PROTEVELION pentru toate generațiile

Radu Croitoru, Senior Creative Producer Pro TV, a oferit detalii despre atmosfera din platou și despre surprizele pregătite pentru seara dintre ani:

"România alege de ani buni să petreacă Revelionul la Pro TV. Și anul acesta vom trece împreună pragul lui 2026. Va fi un PROTEVELION fără vârstă, în care toate generațiile de artiști vor fi unite de bucuria de a fi în casele românilor."

Show-ul de Revelion din acest an va marca și 30 de ani de divertisment marca Pro TV, aducând în același loc mari vedete ale postului, artiști consacrați, comedianți îndrăgiți și dansatori spectaculoși.

"De la orchestre live la influenceri virali, de la voci legendare la momente care te fac să râzi cu lacrimi — totul e gândit ca românii să simtă că sunt acolo, în studio, dansând cu noi", au spus organizatorii.

Q&A – Tot ce trebuie să știi despre PROTEVELION 2026

Q: Când va fi difuzat PROTEVELION 2026?
A: În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, începând cu ora 20:00, la Pro TV și pe VOYO.

Q: Cine sunt gazdele show-ului de Revelion?
A: Duo-ul carismatic Raluka și Pavel Bartoș, care revin pentru al doilea an consecutiv la cârma celei mai mari petreceri din televiziune.

Q: Ce artiști vor urca pe scenă?
A: Show-ul va include zeci de artiști români din toate generațiile, de la nume consacrate la tinere talente, precum și momente de comedie și dans. Lista completă va fi anunțată în curând.

Q: Care este tema PROTEVELION 2026?
A: "Te distrăm de nu te vezi!" – un spectacol al bucuriei, al energiei pozitive și al surprizelor muzicale inedite.

Q: Ce face ediția din 2026 specială?
A: Pe lângă distracția tradițională, această ediție celebrează 30 de ani de Pro TV, cu o producție grandioasă, momente unice și colaborări neașteptate între artiști.

PROTEVELION 2026 – cel mai mare spectacol de final de an, cu Raluka și Pavel Bartoș, se vede pe 31 decembrie, la Pro TV și în VOYO. O noapte de neuitat, plină de râsete, muzică și energie!


Spectacolul nu se oprește aici… toate articolele despre cele mai urmărite emisiuni te așteaptă mai jos. 📺✨

Tentatia merge mai departe… descoperă toate noutățile despre Insula Iubirii mai jos. 🔥 

Povestea continuă… toate articolele dedicate emisiunii Mireasa te așteaptă mai jos. 💖

Călătoria continuă… toate articolele dedicate emisiunii Asia Express România te așteaptă mai jos. 🌏 

Povestea inimilor unite continuă... articolele dedicate emisiunii Casa Iubirii te așteaptă mai jos 🏠 

Universul showbiz-ului e aici: vezi toate noutățile și poveștile vedetelor. ✨

Ritmul continuă… toate articolele despre muzică și artiștii tăi preferați te așteaptă mai jos. 🎶